În contextul unui fenomen tot mai accentuat de îmbătrânire a populaţiei care pune presiune din ce în ce mai mare asupra mecanismelor de protecţie socială, gestionarea sistemului public de pensii a reprezentat o provocare pentru toate statele lumii, inclusiv pentru cele dezvoltate economic, cu sisteme de securitate socială de tradiţie.

Astfel, atât la nivel european cât şi la nivel naţional, s-a ridicat problema reformării acestor sisteme pentru a asigura sustenabilitatea schemelor publice de pensii, în vederea creşterii calităţii vieţii pensionarilor, mai apropiată de cea din perioada activă, prin introducerea şi implementarea în cadrul sistemului de asigurări sociale a unor două componente noi, una obligatorie cealaltă facultativă, ambele administrate de către companii private.